Tablet PC-urile, sau pur şi simplu tablete după cum sunt cunoscute astăzi, îşi au originea în forma actuală undeva pe la începuturile anilor 2000 când Intel anunţa WebPAD, ulterior redenumit în Intel Web Tablet. Tot prin acea vreme Microsoft anunţau şi ei prima tabletă ce rula o versiune modificată de Windows XP, Microsoft Tablet PC, dispozitiv ce ţintea în special către mediul business, dar care a eşuat în a-şi atinge scopul datorită preţului său ridicat şi a utilităţii sale limitate. Apoi această lume a ciudatelor dispozitive a rămas sub tăcere până cu aproximativ opt ani mai târziu când Apple anunţa iPad, dispozitiv ce avea să provoace o explozie în domeniul tablet-pc-urilor, aducând acest segment de piaţă în lumina reflectoarelor.

Acum, că am clarificat puţin istoria acestor dispozitive (aviz celor ce credeau că Apple au fost primii ce au scos o tabletă pe piaţă) o să iau la rând trei astfel de tablete şi o să le fac câte o scurtă descriere, mai ales pentru cei străini de acestea şi care, probabil, văd în ele o adevărată revelaţie în domeniul computing-ului. Cu toate aceste trei tablete intru în contact aproape zilnic: iPad 2-ul îl folosesc la serviciu în dezvoltarea de software, în timp ce celelalte două tablete Android-based le folosesc pentru... divertisment şi cam atât.

iPad 2
O să încep cu modelul de referinţă în domeniul tabletelor, despre care o să scriu şi cel mai puţin, pe motiv că oricum deja e plin internetul de păreri privind această tabletă. Primul lucru pe care pot să îl spun despre iPad 2, spre deosebire de celelalte două tablete (low cost) luate în colimator în articolul de faţă, este că e "lightning fast" sau, pe româneşte, pur şi simplu zboară. De la animaţii până la aplicaţii 3rd party, totul zboară pe iPad, spre deosebire de cele două tablete Android pentru care "Application is not responding" e un mesaj afişat la ordinea zilei. Din punct de vedere al software-ului iPad 2 e fără cusur, cu toate că personal acesta mi se pare  plictisitor şi lipsit de "sex-appeal" (interfaţa acestuia era la modă acum doi ani, dar acum mi se pare demodată şi uzată - păcat că au mers pe acelaşi stil şi în noul iOS 6). Un alt neajuns colosal la iOS e lispa multitasking-ului real: nu că aş suferi cumva prea mult din această cauză, dar ca developer mi se pare aiurea ca să nu pot face ce mă taie capul atunci când aplicaţia mi-e minimizată (de exemplu, mă gândesc că o aplicaţie de BitTorrent ar fi inutilă în acest caz). Trecând la hardware, iPad 2 pare solid şi inspiră încredere din acest punct de vedere, însă este prea mare şi prea greoi pentru gusturile mele (nu cred că cineva ar rezista cu el într-o mână mai mult de 10 minute). Ca să închei, personal nu-mi place mai deloc tableta de la Apple, multe puncte-n minus ducându-se pe lipsa unor interfeţe standard (USB?) şi a greutăţii sale incomode.

Stânga: iPad 2. Dreapta: Alldro Speed 2 HD. Spot the difference.

Allview Alldro Speed 2 HD
Trecând pe tărâmul dispozitivelor cu Android, o să spun câteva cuvinte şi despre acest dispozitiv produs de către o firmă sumbră din Braşov, SC Visual Fan SRL. Trec cu vederea peste faptul că această tabletă copiază cu neruşinare iPad 2-ul celor de la Apple şi o să menţionez cel mai proeminent aspect observat la aceasta: este extrem de lentă. Atât de lentă încât atunci când vreau să navighez pe internet prefer să-mi scot telefonul din buzunar (Nokia E71) decât să pornesc browser-ul de pe aceasta. Faptul că e o tabletă din clasa celor low-cost mai scuză din acest incovenient, însă viteza de reacţie e cam aceeaşi ca cea a Odys Loox-ului despre care voi scrie mai jos şi al cărei preţ şi specificaţii sunt undeva pe la jumătatea lui Alldro Speed 2 HD. În schimb e instrumentul ideal pentru vizionarea filmelor redând fluent chiar şi .mkv-uri la 1080p (capitol la care PC-ul meu eşuează elegant), ecranul de 8" cu rezoluţie de 1024x768 şi cu un contrast decent plusând şi el la acest lucru. Ca hardware, tableta pocneşte din toate încheieturile şi deja i s-a dus din vopseaua de la proeminenţele capacului din spate (care e din aluminiu, cică), însă e uşurică, elegantă şi dispune de ieşire video HDMI, slot pentru MicroSD şi port MiniUSB (Apple ar trebui să înveţe de aici). Despre camerele foto (una bucată frontală, cealaltă bucată în spate) nu o să spun nimic, fiind de o calitate excrecabilă şi absolut inutile (în special cea din spate).

Odys Loox

Primită cadou de la şeful meu, Odys Loox este prima mea tabletă personală şi totodată primul meu dispozitiv cu Android. Deşi suferă cam de aceleaşi handicapuri precum Alldro Speed 2 HD-ul de mai sus, la preţul său (ştiu că nu e frumos să cauţi preţurile cadourilor, dar deh...) pot să spun că răstoarnă munţii. Costând undeva spre 100 EUR, Odys Loox poate reda lejer filme la 1080p (atenţie, PC-ul meu nu poate face asta, deşi are de 4 ori mai multă memorie RAM şi procesor de 3 ori mai puternic) şi ţine destul de bine la jocuri (Raging Thunder 2 pur şi simplu zboară pe aceasta). Principalul motiv pentru care mi-am cumpărat ulterior Alldro Speed 2 HD-ul a fost faptul că Loox vine cu un ecran rezistiv "măcinat" de tap-uri fantomă (pe principiul "unde dai şi unde crapă") şi extrem de enervant, mai ales când încerci să foloseşti intensiv tastatura virtuală (unde stylus-ul e strict necesar). Pe de altă parte, însă, se prezintă mult mai solidă decât produsul românesc prezentat mai sus şi chiar pare să se mişte mai bine decât aceasta. Din punctul meu de vedere dacă vreţi doar să cochetaţi cu o tabletă fără a da o căruţă de bani pe aceasta şi puteţi trece peste touchscreen-ul rezistiv (rata de eşecuri e undeva de 1 la 10 atingeri de ecran), Odys Loox e dispozitivul perfect pe care îl recomand cu căldură.


În încheiere, dacă eraţi de părere că tabletele sunt doar o fiţă de moment... ei bine, aveţi dreptate. Singurul aspect la care o tabletă mi se pare utilă este vizualizarea de filme, în rest acestea nu aduc nimic nou pe lângă un telefon cu iOS/Android. Pentru navigarea ocazională pe internet sunt mult prea mari, fiind greu (imposibil) de purtat în buzunar, iar pentru a face ceva productiv sunt prea mici (şi au handicapul tastaturii virtuale care ocupă mare parte din ecran). Personal mi se pare mult mai util un smartphone care, pe lângă capabilitatea de bază (cea de telefonie) poate face pe uşurinţă şi pe MP3 player-ul, mini-camera foto sau pe browser-ul web ocazional.