LG Nexus 5X, sursă

Când vine vorba de cumpărat telefoane mobile am un principiu: niciodată nu cumpăr unul mai scump de 1000 de lei. Acest lucru din cauză că telefonul e un telefon: îl scapi jos și-l faci bucăți, îl uiți prin vreo cârciumă, ți-l fură vreun cetățean... nu prea aș avea chef să-mi pară rău după un telefon de 2500 de lei, de exemplu.


Am făcut însă o excepție și luna asta mi-am cumpărat un Nexus 5X, varianta cu 32 GB de memorie internă. Am vrut un Nexus deoarece e, să zicem, telefonul oficial al Android-ului și pentru că mă săturasem de rahaturile pe care alți producători le bagă în software-ul telefoanelor lor. Plus că Nexusurile sunt cunoscute pentru calitatea lor, iar nici 5X nu se dezminte: telefonul e bine închegat, se mișcă turbofin, ecranul arată bestial și în sfârșit găsesc și o cameră decentă pe un smartphone cu Android. Nu îmi place însă că nu are slot de card și nici umflătura aia din spate, unde e camera. Pe lângă asta faptul că trebuie să fiu un early adopter al USB-C nu mă face neapărat fericit: dacă până acum când se întâmpla să mi se descarce telefonul pe undeva puteam să întreb fără grijă dacă are cineva un încărcător căci (aproape) sigur era compatibil cu telefonul meu, de acum înainte va trebui să am grijă să am un cablu compatibil în caz că risc să rămân fără baterie. Nu-i frumos asta. Ca funcții extra telefonul are un cititor de amprente care poate fi folosit pentru deblocat telefonul, focalizare cu laser și barometru - singura utilitate pe care i-am găsit-o ăstuia din urmă a fost să văd câți metri urc sau cobor cu liftul.

Android Nougat

Și acum puțin despre Android Nougat: ador felul cum arată notificările! Acestea arată acum mult mai flat iar modul de a răspunde mesajelor de pe WhatsApp sau alte aplicații asemănătoare e mult mai elegant. Sistemul de operare mai suportă și o funcționalitate ciudată pe un telefon: split screen, adică poți să folosești simultan două aplicații, una pe jumătatea de sus a ecranului și cealaltă pe jumătatea de jos. Nu știu cât de utilă poate fi chestia asta pe un ecran de telefon, însă pe tablete sigur își va găsi rostul.

Aplicația Settings a suferit și ea un facelift și acum pare puțin mai prietenoasă. Îmi place că în capul listei de setări primești niște sugestii care oferă scurtături către, de exemplu, setările de personalizare a fundalului. De asemenea bara de notificări conține acum scurtături către cele mai uzuale setări, cum ar fi cele pentru WiFi, date mobile, Bluetooth sau acces rapid către funcția de lanternă.

Android Nougat vine și cu un data saver, adică o funcționalitate care vă va ajuta atunci când traficul inclus în opțiunea de date a operatorului vostru de telefonie mobilă e pe terminate. Spre deosebire de soluția de VPN de la Opera, de exemplu, data saver-ul din Android nu comprimă datele ci restricționează accesul aplicațiilor la internet atunci când telefonul nu este utilizat.

Noua versiune de Android mai introduce, spre bucuria mea, o funcționalitate întâlnită până acum doar pe CyanogenMOD și alte ROM-uri derivate din acesta: o funcție asemănătoare cu Alt-Tab-ul de pe PC. Doar apeși rapid de două ori pe butonul care afișează aplicațiile recente (cel pătrat) și vei ajunge în aplicația deschisă anterior. Încă o dată și te întorci la aplicația în care erai înainte să faci acest lucru. Super!

Nu știu însă ce să spun despre Doze, o funcționalitate introdusă chiar din Android Marshmallow. Aparent telefonul meu ar suporta Android Doze însă nu pot să spun că bateria ar ține excepțional de mult față de celelalte smartphone-uri cu Android pe care le-am avut.

În final s-au cam dus vremurile când atât iOS sau Android rupeau gura târgului cu noile funcții pe care le aduceau odată cu noile versiuni. Cu excepția funcției de split screen nu aș putea spune că Android Nougat vine cu ceva excepțional dincolo de ajustări de interfață. Ori poate m-am obișnuit eu prea mult cu multitudinea de funcții pe care CyanogenMOD o pune la dispoziție.