luni, 10 noiembrie 2014

dexonline.ro face campanie electorală

Sigla dex online,
(c) dexonline.ro
Am doar 25 de ani aşadar nu am prins decât două sau trei campanii electorale pe care să le înţeleg cât de cât. Şi din aceste campanii electorale pe care mi le amintesc, aceasta care tocmai este în desfăşurare mi se pare cea mai dezgustătoare dintre toate. E o campanie marcată de acuzaţii nefondate aruncate de ambele părţi, implicarea mai mult sau mai puţin evidentă a Bisericii, oameni care ar trebui să fie piloni ai intelectualităţii româneşti făcând propagandă îndemnându-şi cititorii/ascultătorii/admiratorii să voteze cu un candidat sau altul şi multe alte mizerii stârnite de lupta pentru putere a doi oameni purtând în spate maşinării de partid dornice să îşi plaseze oamenii în funcţii cheie din aparatul de stat.

Campania politică de la sfârşitul lui 2014 s-a infiltrat peste tot: începând cu presa (nu că asta ar fi fost neaşteptat) continuând cu mediile de socializare online (la fel, nimic neaşteptat) şi terminând cu proiecte ce nu au nicio legătură cu politica.

Unul dintre acestea este dexonline.ro, un proiect de referinţă în România şi probabil la fel de important cum este Wikipedia (mă rog, cel puţin pentru români). Astăzi site-ul afişează un mare banner de culoare verde prin care îşi îndeamnă cititorii să voteze cu unul din candidaţi, oferind o motivare pentru îndemnul lor pe blog-ul proiectului. Deşi mă aştept să fiu acuzat de părtinire a vreounuia din cei doi candidaţi la funcţia de Preşedinte al României, nu pot să nu îmi declar dezamăgirea pricinuită de decizia administratorilor dexonline.ro de a "murdări" site-ul cu un astfel de banner, indiferent ce nume ar fi stat scris pe acesta. Pe deasupra aceştia au adoptat o atitudine de-a dreptul arogantă asupra celor ce au îndrăznit să le conteste decizia, acest lucru văzându-se în secţiunea de comentarii a postării de blog (unde comentariul meu, de exemplu, a fost şters - pe primul l-am şters eu deoarece făcusem un dezacord :) ).

Să nu mă înţelegeţi greşit: încerc să mă păstrez cât mai departe de acest iureş al campaniei electorale în care pare să fie prinsă toată lumea. Nu susţin niciunul din cei doi candidaţi şi nici măcar nu pot să admir nişte oameni care nu s-au făcut remarcaţi decât prin faptul că apar la televizor. Nu mă deranjează numele care apare pe banner-ul celor de la dexonline.ro - mă deranjează mesajul în sine. Am donat pentru acest proiect (deşi o singură dată şi nu o sumă foarte mare), voi mai dona şi în viitor, dar mi-e ruşine de cei ce au stat în spatele acestei decizii. Păcat.