Cum am ajuns în posesia unui Nokia din Series 40, telefoane despre care am jurat că nu o să mă mai ating vreodată? Ei bine, asta e o poveste lungă care începe cu un Nokia E71 ce s-a dovedit a fi o clonă chinezească şi sfârşind cu acest Nokia C2-01 menit să-mi închidă gura şi să-mi mai ungă puţin (şi temporar) sufletul dornic de un telefon ieftin cu tastatură QWERTY şi conexiune WiFi. Dar dacă tot îl am de vreo două săptămâni nu puteam să las acest telefon să treacă fără să-i fac un mic review şi să vedem exact cum o mai duce Nokia la capitolul dumbphones, capitol unde, la fel ca în cazul smartphone-urilor, a început aparent să piardă teren în faţa Samsung (eu, colegii de cameră şi majoritatea colegilor de facultate deţin câte un Samsung, indiferent dacă acesta e smartphone sau nu).

Construcţie

Primul lucru pe care pot să îl spun despre Nokia C2-01 este că e elegant. Are un stil aparte ce-l face diferit faţă de K810-ul butucănos sau de fragilul Nokia 5200. Are o tastatură aparent solidă iar joystick-ul prezintă încredere, spre deosebire de cel de la K810 care parcă cerşea blândeţe (şi care mi s-a desprins de pe placa de bază, transformându-mi scumpul meu Sony Ericsson doar într-un veritabil MP3 player). Nu are butoane laterale pentru controlul volumului, acest lucru fiind un neajuns major atunci când vreun joc începe să-ţi cânte prin difuzorul generos în decibeli cu care a fost înzestrat acest model de Nokia. Tot legat de partea de sunet, Nokia C2-01 plusează cu un jack de 3.5mm, făcând astfel posibilă utilizarea căştilor de la MP3 player sau minicasetofon (dacă o mai fi folosind careva aşa ceva).

Meniuri

Stilul de afişare al meniului denumit "Tabulatură"

Meniurile telefonului nu sunt foarte diferite faţă de cele cu care ne-a obişnuit Nokia. Trebuie menţionat înainte că C2-01 are la bază platforma S40v6, mai avansată decât cea de pe Nokia 5200 sau 6300, de exemplu (S40v3). Mai încolo voi vorbi şi despre noutăţile pe care le aduce această platformă, inclusiv suportul pentru aplicaţii MIDP 2.1. Meniul principal vine în 4 forme: Listă, Tabel, Tabel cu etichete şi Tabulatură, acesta din urmă părând a fi un stil nou, afişând în partea de sus iconurile meniului principal iar sub acestea afişând submeniurile caracteristice fiecărei categorii. În acest fel, de exemplu, putem să accesăm direct bookmark-urile din browser fără a fi necesar să parcurgem două meniuri: doar selectăm iconul pentru browser şi selectăm opţiunea Marcaje, toate acestea prin intermediul joystick-ului. Aşa cum ne-a obişnuit, Nokia reuşeşte să organizeze meniurile în aşa fel încât utilizatorul nu trebuie să rătăcească prea mult pentru a găsi opţiunile dorite. Managerul de fişiere a fost şi el îmbunătăţit, oferind (atenţie!) opţiunea de copiere a fişierelor, inexistentă în S40v3, şi posibilitatea de a filtra aplicaţiile după numele acestora (dar e posibil ca acest feature să fi existat şi în versiunile anterioare ale platformei). De asemenea, noutăţi se observă şi în mesagerie, unde se poate opta pentru o afişare a SMS-urilor în stil "conversaţie", oferind utilizatorului impresia că participă la o discuţie prin messenger iar composer-ul de mesaje face vag diferenţa dintre un SMS şi un MMS, oferind posibilitatea de adăugare de conţinut multimedia chiar şi atunci când intenţia ta este de a trimite un mesaj text.
Player-ul audio şi cel pentru radio au suferit şi ele modificări în special de ordin estetic.

Funcţii noi

Noua platformă pe care se bazează Nokia C2-01 aduce câteva funcţionalităţi noi şi destul de interesante. Aş pune în centrul atenţiei funcţiile de backup care permit sincronizarea contactelor, a mesajelor text şi multimedia, a notelor şi a calendarului cu un alt telefon mobil (probabil tot cu un Nokia, deoarece cu K810-ul din dotare n-a vrut să se sincronizeze în niciun chip). De asemenea, aparatul mai permite backup-ul total (inclusiv al aplicaţiilor) pe un card de memorie, depăşind astfel funcţiile de backup oferite de Sony Ericsson, care permite doar salvarea pe card a contactelor din agendă. Modulul de fotografiere şi înregistrare video vine şi el cu noutăţi, permiţându-ne să schimbăm layout-ul fotografiei (portret sau peisaj), dar să şi edităm fotografiile efectuate cu camera foto din dotare şi (din nou atenţie!) să salvăm aceste fotografii editate în format JPEG (Nokia 5200 salva în format .GIF, lucru absolut ruşinos având în vedere că acest format este limitat la 256 de culori). Nu lipsesc, de asemenea, posibilitatea de a încadra fotografiile în cadre care de care mai amuzante sau de a adăuga diferite elemente grafice în cadrul acestora. Un alt aspect important ce trebuie menţionat este suportul pentru înregistrări video de 320x240 pixeli dar şi faptul ca textele softkey-urilor se ascund după câteva secunde la vizualizarea videoclipurilor în ecran complet (lucru care nu se întâmpla la S40v3, unde aceste texte ocupau jumătate de ecran şi nu vroiau să plece). De asemenea, clipurile video sunt "umplute" cu culoare neagră atunci când acestea nu se potrivesc cu aspect ratio-ul ecranului (la Nokia 5200 se folosea culoarea albă, lucru deranjant pentru ochi).
Browser-ul intern a fost şi el îmbunătăţit, arătând mai mult a Opera Mini acum, cu un cursor de mouse mişcabil folosind joystick-ul din dotarea telefonului. Pare însă să lipsească opţiunea de selectare a destinaţiei fişierelor descărcate, acestea fiind salvate acum în funcţie de tipul acestora, în unul din folder-ele din Galerie.

Aplicaţii preinstalate

Ar trebui să menţionez că telefonul este unul la mâna a doua iar pe deasupra e brănduit de Orange, deci nu pot şti exact care aplicaţii şi jocuri au venit preinstalate în telefon şi care au fost instalate ulterior. Printre aplicaţiile găsite pe telefon se numără un market de aplicaţii denumit Ovi (yay!), un browser web made by Nokia, două convertoare (unul "clasic" şi unul pentru mărimi de pantofi/haine/etc.), Music Store (ăsta ţine de Orange) şi câteva aplicaţii specifice reţelelor sociale (Facebook - alta decât cea de la Snaptu -, Flickr şi Google+, care este nefuncţională). De asemenea clientul de e-mail încorporat în telefon pare a fi şi el o aplicaţie JAVA şi este la fel de inutilă precum clientul de Google+, fiind cât se poate de nefuncţional. O altă aplicaţie interesantă este cea pentru hărţi care, împreunată cu un GPS extern, pare a oferi funcţii destul de promiţătoare (cum ar fi suport pentru voce - limba română, chiar!). Aplicaţia poate stabili trasee între două puncte de pe hartă şi poate găsi puncte de interes aflate în apropiere, această funcţionalitate fiind disponibilă chiar şi pentru oraşele mici, cum e cel din care mă trag eu. Hărţile nu sunt memorate în telefon ci preluate de pe internet, aplicaţia părând a nu oferi posibilitatea utilizării unei surse locale pentru acestea. În ciuda acestor lucruri, hărţile oferite nu sunt cine-ştie-cât de detaliate, deşi funcţia de căutare a fost capabilă să găsească şi străzi mai lăturalnice.

Multitasking

Incredibil, dar S40v6 aduce, doamnelor şi domnilor, suport pentru multitasking. Nu însă orice aplicaţie poate fi minimizată iar, ca dovadă că platforma nu a fost gândită pentru rularea de aplicaţii multiple în paralel, telefonul duce lipsă de un task manager. Pentru ca aplicaţiile să poată fi minimizate acestea trebuie să conţină în MANIFEST.MF parametrul Nokia-MIDlet-no-exit: true, lucru pe care unii producători de software (cum este Opera Software ASA) au început să îl facă. Minimizarea se face apăsând butonul roşu de respingere a apelurilor (care nu mai taie conexiunea la internet a aplicaţiilor, apropo), aplicaţia activă dispărând pur şi simplu în fundal. Nokia C2-01 pare să fie mereu într-o criză de RAM, însă, Opera Mini 6.5 neputând duce mai mult de două tab-uri deschise concomitent (pe K810 lucrurile merg mai bine la acest capitol). Ca şi la versiunile mai vechi, player-ul muzical şi radio-ul pot fi de asemenea ascunse, acestea continuând să ruleze în fundal în timp ce utilizatorul scrie mesaje sau navighează pe internet.

MIDP 2.1

Nokia Ovi Store

După cum spuneam mai sus, telefonul vine cu suport pentru noul J2ME MIDP 2.1, plus câteva API-uri în plus specifice Nokia (şi pe care le vom discuta imediat). Este primul telefon pe care îl butonez cu aşa ceva şi principala funcţionalitate adusă de acest standard pare a fi suportul pentru egalizatorul audio, aplicaţii precum KDPlayer sau TTPod oferind posibilitatea de a ajusta benzile de frecvenţă ale sunetului. De asemenea, aplicaţiile JAVA par să poată integra în cadrul acestora browser-ul intern al telefonului, aşa cum pe Windows, de exemplu, aplicaţiile pot încorpora în cadrul acestora elemente din Internet Explorer. Ovi, market-ul care pare a fi scris tot în JAVA, poate să instaleze aplicaţii de unul singur, probabil tot prin cadrul unui API special pus la dispoziţie de Nokia.

Neajunsuri

... sunt destule. Cu toate că Nokia C2-01 e mulţumitor pentru un S40, rămân unele elemente (moştenite de la S40v3) foarte iritante, cap de listă fiind sistemul de permisiuni ale aplicaţiilor. Nu am reuşit să instalez un certificat 3rd party pe telefon, aplicaţiile utilizate pentru a duce acest procedeu la îndeplinire nesuportând acest model de telefon. Sincer, nu înţeleg exact care e scopul acestora: de a proteja utilizatorul de propria idioţenie? De a mai face nişte bănuţi prin vânzarea de certificate? De a da de mâncare unor companii precum Verisign sau Thawte? Nu ştiu, dar acest mecanism limitează foarte mult libertatea utilizatorului: de exemplu, pe Sony Ericsson (şi aici există certificate) pot măcar să dau liber aplicaţiilor la citirea şi scrierea de fişiere în memoria telefonului. Acelaşi lucru e posibil şi pe unele Samsung-uri. Pe Nokia nici gând de aşa ceva. De asemenea, telefonul creează tot felul de directoare în rădăcina cardului. Am un director cities, un Images şi un Imagini, un Playlists, temp şi SThumbDB.tdb (care e posibil însă să provină de la vreo aplicaţie). Clientul de mail a fost o dezamăgire, pe lângă faptul că e nefuncţional, Nokia întrerupând actualizările pentru acest model de telefon. De asmenea, ca în cazul lui N73, Nokia s-a zgârcit la RAM-i, multe din jocurile de moment pentru J2ME crăpând la pornire pe motiv ce OutOfMemory. La fel ca la S40v3, camera foto nu mai poate fi pornită odată cu afişarea mesajului "Baterie descărcată", majoritatea telefoanelor Nokia oprind accesul la această funcţionalitate când bateria este pe terminate (un lucru bun? un lucru rău?).

Ce nu s-a testat

Camera video. Deşi am făcut o fotografie cu ea (pe care nu o mai am), nu m-a prea interesat aspectul acesta. La acest aspect telefonul se poate lăuda doar cu cei 3.2 MP ai săi, nedispunând de chestii luxuriante precum blitz sau focus. De menţionat că iniţial fotografiile par a fi memorate în format NRW, fiind apoi convertite automat către JPEG. Tot la capitolul imagine merită menţionat vizualizatorul excelent de fotografii ce permite afişarea de slideshow-uri cu tranziţii şi posibilitatea de a stoca fotografiile în albume, un lucru pentru care Nokia C2-01 mai primeşte câteva puncte în plus. Tot nouă la această platformă este şi posibilitatea de a afişa fotografiile cronologic, în funcţie de data creării acestora. Interesant că un telefon care nu mizează pe camera foto vine cu atâtea funcţionalităţi specifice telefoanelor cu camere performante.
Suportul pentru GPS extern, de vreme ce nu deţin aşa ceva. Aplicaţia pentru hărţi e mediocră, dar îşi face bine treaba. Pentru hărţi mai detaliate există Google Maps, care se mai găseşte pe internet pentru muribundul J2ME.

Impresii finale

Sunt plăcut surprins de acest telefon. În ciuda neajunsurilor descrise mai sus, S40v6 oferă progrese remarcabile faţă de ceea ce oferea popularul S40v3. Software-ul pare gândit mai cu cap iar proiectanţii acestuia nu s-au zgârcit în a-l împodobi cu tot felul de funcţionalităţi, uneori cu o utilitate ce tinde spre zero. Păcat doar de suportul încă sub necesităţi pentru aplicaţiile JAVA şi de mecanismul de signing impus acestora. Notă finală: 8/10


Notă: Yep, ştiu de Nokia Screen Dumper, dar nu a vrut să meargă prin conexiune Bluetooth, aşa că am fost nevoit să pozez, pur şi simplu, ecranul telefonului.