duminică, 5 septembrie 2010

Nopţile Humorului - Ultima zi

Încă nu s-a terminat, dar a fost plină de peripeţii. Era cât pe-aci să rămân pe malul drept al Moldovei (cel cu pârtia) datorită faptului că puntea suspendată începuse să dea semne de oboseală. Pentru câteva minute trecerea pe punte a fost sistată după care, în urma unei scurte inspecţii, s-a permis trecerea persoanelor însă într-un număr mai mic. Când am ajuns la celălalt capăt (după ce am aşteptat cam 15 minute până să pot trece), vocea unui jandarm le recomanda oamenilor care aşteptau să primească acces pe punte să treacă doar dacă au treburi importante, deoarece e posibil să se oprească definitiv trecerea.


Nopţile Humorului - Seara a III-a

Conform programului oficial, în seara celei de-a treia zi a Nopţilor Humorului, pe scena mare şi-au făcut prezenţa Diana Căldăraru şi trupa Hi-Q. Ei bine, deşi mi-am dorit din toată inima şi sufletul să fiu acolo şi să îi văd (no shit?!), astăzi nu am reuşit decât să mă încurc pe la telescaun şi prin aparatele de stors maţe din parcul pârtiei.



sâmbătă, 4 septembrie 2010

Direcţia 5 a fost la Nopţile Humorului

Direcţia 5 a mai bifat o altă localitate suceveană în care şi-a făcut prezenţa în acest an. În seara zilei de 3 septembrie trupa a susţinut un concert în cadrul Nopţilor Humorului, concert "gustat" de mii de humoreni (şi nu numai) prezenţi să-i vadă pe idolii lor şi să asculte piese precum "Dacă ai şti", "Am nevoie de tine" sau "Şi ce dacă".