Well, sunt utilizator KDE cam de prin lunile aprilie-mai ale acestui an. Acum două săptămâni am trecut pe XFCE (combinat cu Caja din Mate - Thunar e unul din cele mai jalnice managere de fişiere cu care am avut de-a face), însă azi-noapte m-am întors la KDE, care între timp ajunsese la versiunea 4.7.4. În acest timp am cochetat puţin şi cu gnome-shell, pentru a testa MGSE, setul de extensii puse la dispoziţie de către echipa Linux Mint pentru a oferi o experienţă mai "clasică" în noul Gnome 3. La revenirea mea pe KDE au contribuit mai mulţi factori, dintre care pe cei mai semnificativi îi voi trata în rândurile următoare.

Aplicaţiile arată asemănător, indiferent că sunt scrise folosind GTK2 (stânga-jos), GTK3 (dreapta-jos) sau Qt (sus)

Omogenitatea mediului desktop a fost poate cel mai hotărâtor factor care m-a adus înapoi la KDE. Cu toate că nu am avut probleme cu colaborarea dintre Caja (ex-Nautilus 2) şi XFCE, ceva în mine nu îmi dădea pace când ştiam că ceea ce văd pe desktop e o corcitură dintre XFCE şi Mate. Pe deasupra multe din aplicaţiile pe care le aveam instalate proveneau din Mate, asta ori pentru că XFCE nu oferea alternative mai bune ori pentru că nu oferea deloc vreo alternativă. Trecerea de la GTK2 la GTK3 adânceşte şi mai mult această criză a omogenităţii. Cu greu am găsit o temă pentru GTK3 care să se asemene cât de cât cu Clearlooks-ul de care sunt atât de ataşat, iar acea temă s-a dovedit a fi destul de buggy (texte centrate prost, nepotrivire de culori). Pe KDE folosesc Oxygen iar pentru aplicaţiile GTK am instalat oxygen-gtk care este disponibil atât pentru GTK2 cât şi pentru GTK3, făcând ca toate aplicaţiile, indiferent că sunt scrise pe Qt sau GTK, să arate asemănător.
Pe deasupra totul în KDE pare că se leagă. Dolphin e uimitor, mai ales când lucrezi cu el pe FTP-uri. Dar lucrurile merg şi mai departe, aplicaţiile KDE fiind capabile să lucreze direct cu fişiere aflate pe servere FTP (dar acest lucru cred că e valabil şi în Gnome, cu gvfs). Gwenview e un manager de imagini de nota 10 iar KTorrent ştie să îţi închidă PC-ul când a terminat de descărcat toate .torrent-ele pe care le avea în coadă. Asta se numeşte omogenitate atunci când vorbeşti de un mediu desktop.

Dolphin cu suport pentru Dropbox

Suportul şi extensibilitate sunt iar factori importanţi care contează mult când vine vorba de a-mi alege o distribuţie sau un mediu desktop. De când cu Unity şi Gnome-Shell, în comunităţile de utilizatori ce foloseau Gnome2 s-a produs o oarecare "desaturare" (nu găsesc acum un cuvânt mai potrivit pentru asta). Unii au rămas adepţi ai Gnome-Shell-ului, alţii urmează calea construită de Canonical cu al lor Unity, alţii au trecut pe XFCE. KDE, în schimb, începe să-şi recupereze utilizatorii pierduţi odată cu trecerea la versiunea a 4-a, iar aici propria mea persoană e cel mai la îndemână exemplu pe care îl pot oferi. Lucrurile încep să se mişte repede pe KDE, releasurile curg, bugurile se fixează iar site-urile încep să se umple de câte progrămele care fac viaţa mai bună KDE-istului din tine. De exemplu, Dolphin are acum suport pentru Dropbox, Pidgin se integrează din ce în ce mai bine cu KDE şi Plasma iar Chromium (versiunea din dev-channel) poate acum să  folosească dialogurile KDE-ului pentru a deschide sau salva fişiere. În XFCE îmi lipsea, de exemplu, un meniu mai complex cu facilităţi de căutare. Nu am găsit nicio extensie pentru asta, singura soluţie fiind să "emulez" meniul de la Linux Mint folosind xfapplet. Dar Gnome2 nu mai este în repo-uri, aşa că tot procesul privind compilarea şi configurarea meniului a fost unul extrem de dureros, deşi rezultatele au fost satisfăcătoare.

Gradul de configurare ocupă din nou un loc important la alegerea unui sistem de operare, distribuţii sau mediu desktop. La acest capitol KDE stă excelent. "Control panel"-ul acestuia colcăie de o puzderie de checkbox-uri, radio buttons şi butoane cu ajutorul cărora poţi "regla" în amănunt cam tot ce mişcă prin acest mediu desktop. Şi,dacă tot vorbeam mai sus de omogenitate, toate aceste lucruri se află adunate la un loc, se comportă asemănător şi sunt foarte intuitive, deşi uneori produc senzaţia de aglomerare şi devin intimidante. Ca şi în cazul aplicaţiilor din Gnome, în KDE meniul care te duce la setările unei aplicaţii se găsesc, de obicei, în acelaşi loc indiferent de aplicaţia pe care o foloseşti (dacă aceasta este una construită pe librăriile KDE). Pe deasupra cam la orice aplicaţie din KDE se pot configura (şi răs-configura) toolbar-urile, partea faină fiind că aceste setări "salvându-se" pentru fiecare aplicaţie în parte (aşa că dacă alegi ca la o aplicaţie să fie afişate iconurile împreună cu textul în toolbar, celelalte aplicaţii nu vor prelua acest comportament).

Puteţi configura în detaliu fiecare aspect al mediului desktop; aici: modificare comportamentului managerului de ferestre

Feeling-ul pe care îl oferă un desktop e, de asemenea, decisiv. Gnome-Shell, Unity şi chiar întreg GTK3-ul pare a fi gândit pentru utilizarea pe tablete. Bitch, please! Când 90% din instalările de Gnome-Shell sau Unity se duc pe dispozitive non-touch-screen, de ce tu proiectezi o interfaţă care e gândită pentru utilizarea cu degetul? Lăsând Android-ul la o parte, nu cred că Linux va deveni vreodată mainstream pe dispozitive mobile, cu atât mai puţin Gnome, Unity sau KDE. X-ul e prea bloated şi măcinat de moştenirile din anii '90, suportul pentru Wayland e încă redus iar atâta vreme cât tu oferi un GUI ce se împarte între touch-screen-uri şi lucrul cu mouse-ul vei avea doar de pierdut pe ambele fronturi, indiferent că te numeşti Gnome sau Canonical.

Acum una din întrebările care ar putea să apară e "de ce nu treci pe Mate?". Da, la ora actuală Mate pare cea mai atractivă alternativă când vine vorba de medii desktop. Dar când 90% din extensiile din repo-ul distribuţiei pe care o foloseşti depind de librăriile Gnome (chiar şi versiunea a 2-a) iar suportul pentru acest mediu desktop e aproape zero... nu prea îmi vine a mă băga în acest "vârtej". KDE vine undeva pe locul doi la preferinţe (btw, prefer mediile GTK, deci faptul că am ales KDE e un paradox), dar asta mai mult din cauza bugurilor de care este măcinat şi care supravieţuiesc de la release la release. Aştept însă cu nerăbdare versiunea 4.8 în speranţa că lucrurile vor sta ceva mai bine iar KDE va deveni împlinirea tuturor dorinţelor utilizatorilor de desktop-uri "clasice".