luni, 26 octombrie 2009

Orochi (Sânge)


Orochi este un thriller japonez lansat în anul 2008 şi care prezintă povestea a două surori (Risa şi Kazusa Monzen) născute într-o familie în care toate femeile se nasc mai frumoase decât oricare alte femei însă sfârşesc prin a fi urâte datorită unei boli cu transmisie genetică.

Orochi este, de fapt, o fată cu puteri supranaturale, însă rolul acesteia în film este unul secundar. Aceasta nu vrea decât să vadă soarta familiei Monzen (din care fac parte cele două surori) şi să afle originea blestemului care le urmăreşte familia. Povestea filmului începe încă de când cele două surori sunt mici, fiice ale unei celebre actriţe care primesc o educaţie strictă şi strâns legată de domeniul artistic. Blestemul care urmărea familia o surprinde însă pe mama lor mai devreme cât s-ar fi aşteptat, depresia bolii făcând-o să fie implicată într-un accident de maşină. În încercarea de a o salva, Orochi suferă de o hemoragie puternică, hemoragie care preceda somnul acesteia ce avea loc odată la o sută de ani.

Surori vitrege

Orochi se reîncarnează însă în pielea unei alte fete care ajunge să fie cumpărată de către una din surorile Monzen drept servitoare, deşi scopul real pentru care a fost cumpărată a fost cu totul altul. Totuşi somnul lui Orochi durează destul de mult deoarece în momentul în care aceasta este cumpărată, surorile Monzen au o vârstă apropiată de cea la care boala începea să îşi facă efectul (29 de ani). Înainte de a muri de cumplita boală genetică ce afecta toate femeile din familia Monzen, mama celor două surori îi şopteşte ceva uneia dintre ele, Kazusa: doar una din cele două surori era fiica naturală a acesteia, cealaltă fiind însă adoptată.

La înmormântarea mamei lor, Kazusa îi mărturiseşte Risei secretul mamei lor spunând că cea din urmă, care era şi cea mai talentată dintre ele fiind o celebră actriţă, este fiica naturală şi că urma să moştenească boala care chinuia femeile din familia Monzen. La aflarea veştii Risa cade într-o depresie, devenind extrem de violentă şi crudă faţă de sora ei, nesuportând ideea că aceasta va rămâne frumoasă în timp ce ea va sfârşi într-o creatură oribilă a bolii de care suferea. În încercarea de a o salva pe sora ei, Kazusa pune la cale un transplant de sânge, sursa fiind servitoarea cumpărată cu ceva timp în urmă, în pielea căreia se afla Orochi. Din nefericire însă transfuzia eşuează iar Risa, într-un acces de disperare, se arde pe faţă cu un cleşte fierbinte (folosit la şemineuri) provocându-şi arsuri.

Ceea ce a dat naştere acestor monştri a fost dorinţa de răzbunare a rasei umane

Într-un final Risa se împacă cu ideea că sora ei e cea care va rămâne cea frumoasă şi că nu poate să schimbe acest lucru. Acţiunea filmului culminează cu Risa revăzând unul din celebrele filme ale mamei ei, moment în care Kazusa îi mărturiseşte că, de fapt, lucrurile stau invers: Risa e fiica vitregă în timp ce ea era fiica naturală şi cea care urma să moştenească boala. Tot ceea ce făcuse Kazusa în acest timp a fost să îşi provoace sora să se automutileze pentru ca tot restul vieţii sale să nu se poată bucura de frumuseţea caracteristică femeilor din familia Monzen.


Filmul merită toate cele 107 minute şi este o capodoperă a cinematografiei japoneze. Deşi pe site-urile de profil apare ca horror, filmul este de fapt un thriller care te va ţine cu sufletul la gură şi te va surprinde prin povestea sa.

1 comentarii :

Anonim spunea...

Foarte interesant... abia astept sa-l caut si sa-l vad si eu. :D