sâmbătă, 28 aprilie 2012

TV-Maxe 0.07 is here

În seara aceasta am dat "drumul la apă" versiunii 0.07 a aplicaţiei TV-Maxe (pentru Linux). Această nouă versiune a fost în lucru câteva luni bune, însă aşteptarea nu a fost în zadar, changelog-ul fiind unul destul de stufos. Dar să vedem, pe larg, ce înseamnă fiecare din articolele scrise în changelog şi ce aduce nou această versiune a aplicaţiei de redare a stream-urilor TV pentru Linux:

HTTP Remote Control: nu multă lume are la dispoziţie o telecomandă cu infraroşii pentru a controla TV-Maxe aşa că am adăugat posibilitatea de a substitui acest instrument indinspensabil al devoratorului de TV cu telefonul mobil. Tot ce vă trebuie este un IP public (şi drum liber din partea firewall-ului, dacă aveţi unul) şi un telefon mobil capabil de a accesa pagini web simple. "Telecomanda web" trebuie mai întâi activată din setările aplicaţiei: mare atenţie căci nu se face niciun proces de verificare a autenticităţii utilizatorului, aşa că fiţi siguri că nu ştie nimeni că şi pe ce port rulaţi această telecomandă dacă nu vreţi să vă treziţi că vă schimbă alţii canalele.
Separarea modulelor de redare faţă de cele pentru protocoale: în termeni tehnici acest lucru înseamnă că codul ce se ocupă cu controlul playerelor video din TV-Maxe a fost separat faţă de cel ce se ocupă cu "captarea" diverselor stream-uri, ceea ce se traduce prin mai puţin cod duplicat şi o administrare mai uşoară a acestuia. Pot fi oricând adăugat suport pentru playere sau protocoale noi, fără ca acestea să se influenţeze reciproc.
Eliminarea opţiunii de înregistrare: care oricum nu prea funcţiona. Pentru 0.09 am planuri de a reintroduce această opţiune, însă nu fac nicio promisiune în acest sens. Depinde de mijloacele tehnice de care voi dispune spre implementarea "sănătoasă" a acestei funcţii.
Suport pentru GStreamer: poate cea mai importantă chestie adăugată în această versiune. GStreamer este stabil, se controlează (cât de cât) uşor din Python şi permite o integrare mai intimă decât este posibil cu MPlayer (pe care îl controlez via STDIN, nu prin intermediul vreunor API-uri). Pe deasupra pare a funcţiona mai optim decât ca VLC, unde deseori apăreau probleme cu sunetul, mai ales pentru cei ce foloseau PulseAudio.
Iniţializare mai rapidă: dacă înainte iniţializam toate playerele video la pornirea aplicaţiei, acum acestea sunt iniţializate doar la "play", adică doar când e nevoie de ele. În felul ăsta se economiseşte foarte mult timp la pornirea aplicaţiei.
Suport pentru stream-uri cu canale audio multiple: (cică) sunt stream-uri care oferă mai multe canale audio, în mai multe limbi. Ei bine, nu prea am găsit unul din ăsta însă, orbeşte, am implementat posibilitatea de a alege dintre pistele audio şi sper să şi funcţioneze.
Suport pentru surse multiple pentru un canal: stream-urile de SopCast sunt destul de instabile şi se schimbă des, iar uneori nu reuşesc să ţin pasul cu aceste schimbări. Ei bine acum există posibilitatea de a adăuga mai multe surse pentru un singur canal iar TV-Maxe le va încerca pe rând până va găsi unul funcţional. Există, totodată, posibilitatea de a selecta direct un stream dând click dreapta pe un canal din lista de redare (atunci când există la dispoziţie mai mult de un stream pentru acel canal - vezi ProTV).
Filtrare după listele de canale: poţi selecta afişarea canalelor TV doar dintr-o anumită listă, în acest fel aerisind puţin lista încărcată de canale.
Salvarea listelor de redare: listele de redare pot fi acum salvate în memoria calculatorului fix aşa cum sunt ele vizibile în aplicaţie. Asta înseamnă că puteţi şterge sau adăuga canale noi după care puteţi salva lista personalizată pentru backup sau pentru a o împărţi cu alţi utilizatori de TV-Maxe.
Administrarea canalelor şterse: dintotdeauna, în TV-Maxe, ştergerea canalelor a funcţionat ca un fel de "ignore list": canalele nu erau şterse, propriu-zis, din listă ci doar trecute într-o listă neagră şi ascunse din utilizatorului. Acum există posibilitatea de a administra acest "ignore list" şi de a readuce în listă canalele şterse. Mare atenţie căci la ştergerea unui canal adăugat de utilizator acesta este şters definitiv, nu adăugat în acest "ignore list".
Opţiune pentru setarea automată a raportului de aspect: de fapt, la selectarea opţiunii "Auto" din meniul contextual, nu se mai forţează niciun raport de aspect, stream-ul fiind afişat aşa cum vine el de la mama lui, de acasă. Dacă cel ce emite stream-ul nu a setat vreo rezoluţie mai dubioasă la conversie, imaginea ar trebui să se ajusteze automat în funcţie de raportul de aspect al imaginii recepţionate.
Suport extins pentru stream-uri RTMP, via rtmpdump. Stream-urile RTMP includ tot soiul de verificări de securitate, ce pot fi ocolite cu rtmpdump. Începând cu această versiune, TV-Maxe "ştie" a vorbi cu rtmpdump şi a se folosi de acesta pentru recepţionarea de stream-uri venite prin acest protocol.
Alte îmbunătăţiri: se afişează timpul rămas până la terminarea unei emisiuni în bara de informaţii din fullscreen, numărul canalelor din listă este afişat la baza acesteia, s-a trecut la un nou format de liste şi tot soiul de îmbunătăţiri minore şi bugfix-uri au aterizat în această nouă versiune. Să nu uităm, totodată, de noul icon:
 
Aplicaţia poate fi descărcată de pe site-ul proiectului, pentru cei ce folosesc Ubuntu din PPA-ul lui V3n3rix sau, pentru cei ce folosesc ArchLinux, din AUR. Pentru bug-uri folosiţi cu încredere bugtracker-ul de pe site-ul proiectului, pentru laude adresa mea de e-mail iar pentru înjurături şi descărcări de nervi în urma utilzării aplicaţiei eu nu exist, sunt doar o creaţie a imaginaţiei voastre iar programul pe care tocmai îl utilizaţi a apărut din neant :P
Nu uitaţi, de asemenea, să donaţi dacă v-a plăcut acest nou release, banii fiind utilizaţi în special pentru decontarea sticlelor de cola consumate la creearea lui TV-Maxe. Vă mulţumesc!




20 comentarii :

Ronis spunea...

Vesti bune.
Pacat ca imi da niste erori, insa imi voi da seama pana la urma ce sa fac.
O mica observatie.
Ma uitam peste "TV-Maxe 0.07 Launcher Script" si am vazut o "typo": automathically

Adrian spunea...

Ar fi fost fain sa pui si in meniul contextual al unui program (ex.: Digisport 1) posibilitatea adaugarii unui alt stream pe langa cele expuse deja.
In rest, n-am ce spune nimic de rau. Sper sa te tina Dumniezo in viata si sa dezvolti in continuare programul :D !

Ovidiu Niţan spunea...

Launcher-ul a fost creeat de cel ce a facut pachetele, asa ca don't blame on me :P

Ronis spunea...

@Ovidiu Nitan

Nici nu voiam sa dau vina pe cineva.
Nu sunt un "grammar Nazi".
De aceea am folosit cuvantul "typo", pentru ca stiu ca se refera la o eroare de ortografie care exclude intentia.
In fine, trebuie sa ma intelegi, acesta este si nivelul expertizei mele in programare: sa citesc comentariile dintr-un script bash si sa vanez greseli ca cele de mai sus :D.

Anonim spunea...

Versiunea asta NU merge pe ArchLinux:

[yo9fah@arch ~]$ tv-maxe
(process:1810): WARNING **: Trying to register gtype 'GMountMountFlags' as enum when in fact it is of type 'GFlags'
(process:1810): WARNING **: Trying to register gtype 'GDriveStartFlags' as enum when in fact it is of type 'GFlags'
(process:1810): WARNING **: Trying to register gtype 'GSocketMsgFlags' as enum when in fact it is of type 'GFlags'
Traceback (most recent call last):
File "tvmaxe.py", line 34, in
import irwatch, which, sqlite3, re, json, base64, Image, StringIO
ImportError: No module named Image
[yo9fah@arch ~]$

Ovidiu Niţan spunea...

@Anonim - instalează python-imaging

Anonim spunea...

Multumesc, Ovidiu, acum merge.
O zi buna sa ai!

Anonim spunea...

Salut,
Am instalat tv-maxe 0.07 per Archlinux si imi apare urmatoarele erori cand pornesc programul:
http://sprunge.us/aLNT

Ovidiu Niţan spunea...

@Anonim nr.2:
rm -rf ~/.tvmaxe

Anonim spunea...

Merci mult,
Merge dupa ce am sters fisierul respectiv.
Ai facut o treaba exelenta.

Lupin spunea...

pe ubuntu 11.10 s-a facut upgrade si merge bine.

felicitari pentru aplicatie! cred ca ai lucrat mult la ea, meriti laudele tuturor:)

si da, python e frumos :P

jenica spunea...

mie nu imi merge pe ubuntu 12.04 64bit,nu se deschide deloc,nici macar nu imi zice ce eroare este,folosesc inca vers 0.6.9

Ovidiu Niţan spunea...

@jenica - ruleaza tv-maxe din consolă şi postează output-ul aici

Anonim spunea...

Multumesc mult pt clientul de linux!

Moxin spunea...

Multumim din suflet.
Vazand articolul TV-Maxe pentru Windows? m-am speriat oarecum de aceasta tendinta comerciala.
Promite-ne ca vei duce proiectul asta cat poti de departe si te vom ajuta cu mic cu mare cum putem.
Appo,banuiesc ca aplicatia nu va fii corupta cu timpul de tendinta de a face profit sau ai alte planuri?

Ovidiu Niţan spunea...

Versiunea de Linux a TV-Maxe va fi tot timpul gratuita si open-source. Cea de Windows (care, in esenta, este doar derivata doar din TV-Maxe) apartine de fapt altcuiva, eu doar ocupandu-ma de dezvoltarea ei.

Moxin spunea...

Multumesc ca ai facut lumina asupra acestui aspect.
Suntem alaturi de tine in proiectele initiate!

Anonim spunea...

salut!
2 chestiuni:
1.noua varianta, desi mult mai faina, imi face o problema- la anumite intervale de timp mi se intrerupe inexplicabil (am incercat cu toate playerele);
2.nu am cont paypal si mi se pare complicat a contribui financiar. nu poti pune vreun cont in banca ceva?

Anonim spunea...

pentru instalare tv-maxe pe linux-mint12 introduceti in terminal:
sudo add-apt-repository ppa:venerix/blug
sudo apt-get update
sudo apt-get install tv-maxe
felicitari producatorului,
dan

Anonim spunea...

salut,voiam sa stiu daca exista vreo versiune a acestui program care apropo arata f.f.f. bine.te rog sa-mi raspunzi,iar in eventualitatea ca exista asa ceva te-as ruga sa pui un link ptr. descarcare