luni, 26 martie 2012

Brevetele software şi efectul lor nociv

Maya, în vârstă de 4 ani, suferă
de o deficienţă în vorbire aşa că
foloseşte un iPad pentru a putea
comunica cu părinţii săi.
Cei pasionaţi de tehnologie probabil ştiu ce este un brevet software.Pentru cei ce nu cunosc termenul, brevetele (sau patentele) software sunt foarte asemănătoare cu cele pentru invenţii: îţi garantează că, pentru o anumită perioadă, nimeni nu îţi va fura ideea şi o va implementa într-un mod profitabil fără să îţi dea şi ţie o parte din câştigul obţinut de pe urma acesteia. Scopul acestora este unul nobil, la prima vedere, deoarece motivează creativitatea prin garanţia faptului că nimeni nu o să ţi-o exploateze nemeritat pentru a obţine foloase proprii. Dar cât de fezabile sunt aceste brevete în lumea alertă a software-ului, unde noile inovaţii sunt la ordinea zilei iar, ce este foarte rău - vom vedea mai jos de ce -, de cele mai multe ori au la bază ideile altora?



joi, 15 martie 2012

Cum să ai net la D205

Notă: următoarele informaţii vizează studenţii de la Universitatea "Ştefan cel Mare" Suceava. Dacă nu te încadrezi în acest grup select, cel mai probabil informaţiile ce urmează îţi vor fi inutile.


Cei care trec sau au trecut (sau vor trece, dacă sunt norocoşi) prin anul II calculatoare, la FIESC-ul de la Suceava ştiu sau vor şti că în D205, acolo unde ni se predau tainele assembler-ului, nu avem acces la internet. De ce se întâmplă asta la un laborator unde ai avea nevoie de aşa ceva (pentru a citi documentaţia, logic, nu pentru a sta pe 9gag) nu ştiu - dar ăsta nu ar fi un caz unic când USV bate logica Am aflat motivul, dar cam e secret şi nu se poate spune în mod public. Chestia ciudată e că există conexiune la reţea şi chiar se pot accesa serverele universităţii... dar stai, noi parcă aveam acces SSH la conturile noastre, nu?



vineri, 2 martie 2012

Scoate timeline-ul de pe Facebook

Simplu şi la obiect: dacă te-ai săturat de timeline-ul de pe Facebook şi vrei să scapi de el, asigură-te că foloseşti Firefox, Google Chrome sau Internet Explorer şi instalează extensia de aici. Apoi intră pe un profil de Facebook ce avea timeline-ul activat şi vomită curcubee în timp ce în faţa ochilor tăi se lăfăie vechiul aspect al profilelor de pe Facebook. Enjoy!