vineri, 30 ianuarie 2009

Top 5 aplicații Windows populare dăunătoare PC-ului tău

După o reinstalare a sistemului de operare, următoarele aplicații care se instalează în sistem sunt driverele și aplicațiile de strictă necesitate. La aplicațiile de strictă necesitate intră playere video, audio, aplicații antivirus și aplicații necesare navigării pe internet. În acest domeniu sunt câteva aplicații extrem de populare pe care lumea le instalează mai mult din obișnuință sau din cauză că nu cunosc alte alternative la respectivele aplicații. Ce nu știu însă mulți utilizatori e că multe din aplicațiile extrem de populare aduc ca adaos o grămadă de bloatware care dăunează stabilității și vitezei sistemului lor de operare.

În articolul de față am creeat un top 5 al aplicațiilor populare și dăunătoare pentru Windows. La fiecare aplicație în parte am motivat de ce sunt dăunătoare și de asemenea am precizat câteva alternative cu mult mai bune. Lectură plăcută!

Locul 5: oDC
oDC (Opera's DC++) este cea mai folosită aplicație de DC din România. De ce? În principal pentru că este extrem de rapid în comparație cu ceilalți clienți de direct connect. Ce nu știu însă mulți utilizatori e că oDC nu a mai fost actualizat de multă vreme, acest lucru făcându-l vulnerabil la atacul hackerilor și incompatibil cu celelalte aplicații de DC. Deoarece nu aduce adware sau alte porcării și nici nu are un efect nociv asupra performanțelor sistemului de operare am plasat această aplicație pe locul 5.
Aplicații alternative: StrongDC++, ApexDC++, DC++

Locul 4: Daemon Tools
Daemon Tools este o aplicație populară pentru emularea de dispozitive optice de citire. Mai pe înțelesul tuturor, cu Daemon Tools poți să ai mai multe CD-ROM-uri decât în realitate (scuzați explicația ca din topor, dar vreau să înțeleagă toți despre ce e vorba). Popularitatea acestei aplicații este binemeritată: este destul de complexă, recunoaște destule formate de imagine iar pe deasupra este freeware. Numai de nu ar veni cu spyware. Dameon Tools vine încorporat cu un toolbar pentru Internet Explorer și Firefox, dar care din fericire poate fi ales să nu fie instalat odată cu aplicația. Problema e că mulți utilizatori instalează aplicațiile folosind metoda "Next, Next, Next", ignorând pași importanți în setup-ul unor programe. Acest toolbar ocupă spațiu în memorie, în fereastra browser-ului și îl face pe acesta din urmă să pornească mai greu.
Aplicații alternative: Virtual CloneDrive, MagicIso Virtual CD/DVD


Atenție când instalați programe: metoda "Next, Next, Next" poate
fi periculoasă!!!

Locul 3: Yahoo! Messenger
Arhi-cunoscuta aplicație de IM vine și ea cu un adaos: un toolbar pentru Firefox și Internet Explorer. Ba pe deasupra îți mai și setează Home Page-ul browser-ului tău pe site-ul www.yahoo.com. Desigur, toate acestea pot fi preîntâmpinate aruncând o privire la secțiunea "Custom Install" din primul pas al instalării. Cu puțină atenție, vom putea instala Yahoo! Messenger fără tacâmul de neplăceri pe care îl însoțesc. De fapt, nu prea... Yahoo Messenger ne va bate în continuare la cap cu reclamele sale enervante ce apar la fiecare login.
Aplicații alternative: Pidgin, Miranda IM

Puțină atenție ne poate scăpa de o eventuală
bătaie de cap

Locul 2: Winamp
Odată ce o anumită aplicație gratuită capătă o foarte mare popularitate apare și oportunitatea de a face bani de pe urma ei din reclame. Același lucru s-a întâmplat și cu Winamp, precum și cu "câștigătorul" acestui clasament. Desigur, Winamp nu mai este în totalitate gratuit, versiunea Pro a acestuia costând 19,95 USD. Din păcate, Winamp are o popularitate - aș putea spune - extremă iar de aceea e printre primele aplicații instalate pe PC, cu toate că e unul dintre cele mai proaste playere de pe piață. Orice utilizator de Windows știe de Winamp și chiar îmi amintesc o întâmplare din școala generală când, la o festivitate, am observat pe ecranul PC-ului de pe care era redată muzica aplicația AtomixMP3. Întrebarea pe care ne-am pus-o toți a fost: "Ce versiune de Winamp e aceasta?". Revenind la subiect, Winamp vine cu o sacoșă întreagă de adware enervant: Winamp Remote, Winamp Toolbar plus un link către emusic.com. Ba chiar îți adaugă în systray (zona de lângă ceas) acea aplicație ce aparție de eMusic, ceea ce înseamnă ceva memorie RAM utilizată absolut inutil. Desigur că totul poate fi controlat la instalarea aplicației Winamp. Însă nu prea vei putea să optimizezi consumul de resurse a Winamp-ului, care este mult prea lacom pentru un simplu player audio.
Aplicații alternative: AIMP, Quintessential (site momentan indosponibil).


Locul 1: BSPlayer
Și a venit momentul să vorbim despre ocupantul locului întâi. BSPlayer este, la fel ca Winamp, extrem de popular printre utilizatorii începători ai sistemului de operare Windows. Ce nu știu ei este că BSPlayer este o adevărată nesimțire, mai ales în comparație cu alte playere video. Datorită adware-ului inclus, kit-ul de instalare a lui BSPlayer măsoară 10,22 MB, ceea ce nu pare mult la prima vedere, însă trebuie să menționăm că în kit nu este inclus nici măcar un codec, acestea fiind descărcate după instalarea aplicației. Am observat că oamenii au o obsesie pentru BSPlayer, refuzând cu ardoare utilizarea altor playere video, motivul invocat fiind, de cele mai multe ori, obișnuința.

BsPlayer vine și el cu o grămadă de surprize

Pe lângă adware-ul cu care este însoțit, BS.Player ne mai dotează și cu un demo al unei melodii, plus un nou home-page în browser. Dacă aplicațiile precum BS.ControlBar, BS.Search home page si așa numitul "Default search provider" pot fi dezactivate la instalare, acea melodie ne este băgată pe gât indiferent dacă ne place sau nu. Personal nu mai folosesc BS.Player de foarte multă vreme, putând să declar cu mândrie că este cel mai de rahat player video pentru Windows. De la mine, BS.Player ia nota 10 din 10 la cea mai proastă aplicație populară de Windows.
Aplicații alternative: VLC, Media Player Classic, SMplayer

Desigur, aplicațiile de mai sus nu sunt și cele mai dăunătoare. Ba chiar dimpotrivă, sunt extrem de "cuminți" față de alte aplicații care pot veni însoțite de viruși sau troieni. Ce am vrut eu cu acest articol e să îi avertizez pe utilizatori că software-ul cu care s-au obișnuit nu este atât de "sănătos" pe cât pare și că există alternative mult mai bune decât acestea. Iar ca un sfat, vă recomand să încercați AIMP și SMPlayer, ambele neincluzând adware și spyware și fiind cu mult deasupra suratelor lor mai populare.


1 comentarii :

Anonim spunea...

ar mai fi si MPlayer care iarasi este foarte cuminte de felul lui;)