miercuri, 24 iulie 2019

Despre 5G și pericolele pe care le reprezintă

Logo-ul oficial 5G, de 3GPP
A cincea generație de tehnologie celulară e aici, iar implementarea sa în jurul întregii lumi este în forță. În România, Vodafone și Digi.Mobil deja au trecut la implementarea acestei tehnologii ce promite viteze mai mari pentru conexiunile la internet ale telefoanelor mobile.

Dacă a treia generație de telefonie mobilă a fost gândită în jurul ideii de conținut multimedia iar 4G în jurul ideii de conținut High Definition, de data asta 5G este creeat în jurul conceptului de IoT (Internet of Things), trecându-se la utilizarea unor frecvențe radio mai mari în schimbul unei densificări crescute a rețelei, în felul acesta asigurându-se un serviciu optim în orașele aglomerate, unde frecvențele utilizate de tehnologiile precedente erau supuse interferențelor specifice metropolelor, zgomotoase nu doar din punct de vedere fonic, cât și electromagnetic.

Acest aspect al utilizării unor frecvențe ridicate pentru rețelele de telefonie mobilă (de până la 300 GHz, în comparație cu cei 5,9 GHz la care pot ajunge rețelele 4G) cât și faptul că turnurile radio vor fi mult mai numeroase a ridicat diverse îngrijorări în rândul populației, îngrijorări privind efectele negative ale radiației electromagnetice emise de acestea. Există chiar și un site care ar avea în spate specialiști din domeniul câmpurilor electromagnetice denumit EMFScientists.org ce lansează un apel vizând strict această nouă generație de telefonie mobilă și efectele nefaste asupra sănătății pe care le-ar aduce.

Site-ul EMFScientists.org

Nu e nevoie a se menționa cât de controversată este această problemă, a efectelor (potențial-)negative ale undelor radio. Din păcate omenirea nu are o experiență decât de vreo 120 de ani cu manipularea acestora așa că studiile ce privesc acest domeniu sunt încă limitate și rezultatele neconcludente. Ce știm destul de sigur este că această zonă a spectrului electromagnetic reprezentat de undele radio are un oarecare efect termic asupra țesuturilor umane, efect ce poate aduce anumite consecințe (de exemplu, o calitate redusă a spermei în cazul bărbaților ce-și poartă telefonul în buzunarele pantalonilor). De asemenea știu de un studiu care a găsit o legătură între expunerea la unde radio și apariția cancerului în șobolani, deși același studiu nu a reușit să găsească o legătură similară și în cazul șoarecilor.

Este destul de clar că există unele efecte pe care undele radio le au asupra organismelor. La urma urmei ne încălzim mâncarea la aceste unde (mai exact, microunde) ceea ce arată că există efecte palpabile atunci când sunt emise cu suficientă putere. Totuși, care e pericolul real reprezentat de aceste unde radio și, mai ales, de 5G?

Spectrul electromagnetic de care am tot vorbit în această postare reprezintă plaja de frecvențe pe care se întinde radiația electromagnetică. Ceea ce ar trebui să fie cultură generală și probabil multă lume nu o știe e că din acest spectru fac parte, pe lângă undele radio, atât lumina vizibilă cât și razele X și Gamma. Da, lumina care ne înconjoară este aceeași "mămăligă" ca undele radio prin care telefoanele noastre mobile comunică, diferența între acestea fiind frecvența, tot aceasta fiind și motivul pentru care nu le putem vedea pe ultimele. Această radiație electromagnetică poate fi, în funcție de frecvența acesteia, de două tipuri: ionizantă și neionizantă.

Spectrul electromagnetic. Sursa
Radiația ionizantă este radiația care provoacă schimbări la nivel molecular la interacțiunea cu materia și începe, pe spectrul electromagnetic ilustrat în imaginea de mai sus, undeva de la ultraviolete și continuă către razele gamma, inclusiv. Restul radiației reprezintă radiația neionizantă, în principiu inofensivă la puteri mici.

Așadar undele radio nu sunt o invenție a omului, ci o descoperire, acestea existând de când Universul. De fapt, există în apropierea planetei noastre o sursă absolut colosală de radiație electromagnetică și pe care o putem vedea zilnic dacă scoatem capul pe geam: Soarele.

Soarele emite într-o plajă extrem de largă de frecvențe, plajă ce include unde radio, infraroșii (pe care noi le percepem sub forma căldurii), lumina vizibilă (evident), ultraviolete, raze X și Gamma (care, din fericire pentru noi, nu reușesc să străpungă atmosfera), așadar atât radiație neionizantă cât și ionizantă. O zi de stat la plajă în bătaia directă a Soarelui ne învață care sunt efectele radiației ionizante (ultraviolete) asupra corpului nostru: usturime a pielii, răspunsul natural al corpului asupra stricăciunilor provocate de acest tip de radiație. Tot acest tip de radiație este și cea răspunzătoare pentru formarea anumitor tipuri de cancer, ca urmare a faptului că celule al căror ADN a fost "stricat" de aceasta ajung să se multiplice necontrolat, motiv pentru care e bine a se folosi creme de plajă care să mai reflecte din radiația ultraviolet emisă de Soare.

Știați că... din cauza experimentelor cu bombe nucleare, începând cu perioada celui de-al doilea război mondial nu se mai poate produce oțel necontaminat radioactiv, aerul atmosferic fiind poluat cu particule radioactive. Din acest motiv, carcasele dispozitivelor ultrasensibile de măsurare a radiației se produc din caroseriile topite ale navelor produse până în 1945.

Unde vreau să ajung e că, dincolo de sursele artificiale de radiație electromagnetică, ar trebui să fim îngrijorați mai degrabă de cele naturale. Puterea razelor solare la nivelul mării este undeva pe la 1 kilowatt/m² în timp ce un telefon mobil emite cu cel mult 2watt/m², asta ca să nu mai vorbim de faptul că ultimul nu cauzează arsuri la nivelul pielii după câteva ore de utilizare. Deși există, cel mai probabil, efecte ale expunerii la undele radio, trebuie înțeles că acestea sunt nesemnificative în comparație cu efectele expunerii la radiațiile emise de soare sau la cele provenite din alte surse naturale. Din fericire pentru noi, viața s-a clădit și a evoluat înconjurată de aceste radiații, acesta fiind motivul pentru care există oameni care au văzut explozia de la Cernobîl și încă trăiesc să ne spună povestea.

Ca încheiere, Huawei a început deja implementarea 5G în Rusia, așadar zvonurile cum că această țară ar fi interzis această tehnologie sunt false. Faptul că Rusia este prezentată ca fiind personajul pozitiv în această poveste ar trebui să dea de gândit privind sursa și intențiile din spatele acestui tip de zvonuri.