duminică, 19 mai 2013

Blackberry Curve 8520

De circa o săptămână sunt posesorul acestui model de telefon, aşa că urmând linia articolelor precedente despre telefoanele deţinute de-a lungul timpului a venit vremea să îi fac un mic review şi acestuia.

Blackberry 8520 Curve este un telefon produs de RIM (Research In Motion) care se încadrează în categoria telefoanelor "de buget", deşi personal preţul unui astfel de model mi se pare uşor ridicat având în vedere dotările şi performanţele slabe ale acestuia. Telefonul nu vine cu 3G, de GPS nici nu poate fi vorba, sistemul de operare este unul proprietar iar numărul de aplicaţii este cu mult mai redus decât cel găsit pe telefoanele comptetitorilor, în schimb calitatea acestora fiind mai mult decât satisfăcătoare.

Dotări


Telefonul nu are touchscreen, în schimb clasicul joystick a fost înlocuit de un trackpad peste care doar dai cu degetul pentru a muta cursorul în direcţia dorită. În partea de sus a telefonului se găsesc trei taste pentru controlul music-player-ului, în partea dreaptă se găsesc tastele de volum iar pe ambele părţi ale telefonului avem câte un "convenience key" cărora putem să le setăm anumite funcţii. În partea din spate găsim o cameră foto bine ascunsă în carcasa telefonului, în timp ce în partea frontală avem - evident - ecranul, tastatura QWERTY, tastele de apelare, tasta de activare a meniului şi cea de back. Deasupra ecranului, lângă casca telefonului se află un LED care "ştie" o grămadă de culori şi care poate fi programat să semnalizeze anumite evenimente: de exemplu, poţi să-l faci să clipească într-o culoare când primeşti un SMS şi în alta când primeşti un mesaj pe Facebook.

Aplicaţii

Aplicaţiile se integrează superb cu
mesageria telefonului
După cum spuneam, aplicaţii pentru Blackberry 8520 sunt destul de puţine în comparaţie cu popularul Android sau iOS, însă nu vom avea probleme în a găsi aplicaţii mai "recunoscute", cum ar fi Facebook, Yahoo! Messenger, Opera Mini, Shazam, etc. Ce e extrem de plăcut e că aplicaţiile se integrează bine cu sistemul de operare, pot să afişeze notificări, să adauge opţiuni în meniuri iar email-urile sau mesajele pe care le primeşti pe Facebook sau Yahoo! Messenger apar în mesageria telefonului, ca şi când ai fi primit un banal SMS.

O regulă pe care am învăţat-o din mers e că decât să instalezi o aplicaţie trial, mai bine cauţi versiunea cu plată a acesteia. Asta pentru că deşi majoritatea îţi oferă aceleaşi funcţionalităţi precum suratele cu plată, vei sfârşi prin a-ţi fi bombardată căsuţa poştală cu mesaje nesolicitate sau - mai rău - cu popup-uri unde ţi se recomandă aplicaţia zilei sau mai ştiu eu ce.

E interesant că multe din aplicaţiile mai importante sunt dezvoltate de însăşi RIM (cum ar fi Facebook sau Yahoo! Messenger) ceea ce arată eforturile companiei de a oferi utilizatorilor un ecosistem sănătos de aplicaţii, în pofida dezinteresului terţilor dezvoltatori. Iar ca aplicaţii, după cum spuneam, găsim nume destul de importante: pe lângă Facebook, Shazam, Yahoo! Messenger, GTalk, Foursquare mai regăsim pe Blackberry şi Dropbox, TuneIn Radio, IM+, AccuWeather, etc.

Sistemul de operare

Meniul "Options" e atât de încărcat încât deseori
mă văd căutând pe Google unde aş pute găsi o anumită opţiune
Dacă meniul principal e unul asemănător cu ceea ce găsim pe la alte telefoane, submeniurile se "bucură" de un design destul de prost, fiind încărcate cu zeci de opţiuni iar aspectul acestora neajutând deloc la navigare. Meniul Options, de exemplu, seamănă mai degrabă cu interfeţele grafice din anii '90 decât cu interfaţa unui sistem de operare de actualitate. De asemenea e foarte greu să găseşti anumite opţiuni prin meniurile încurcate ale telefonului, deşi pe de altă parte acestea îţi dau posibilitatea de a configura până şi cele mai mărunte aspecte ale telefonului.

De menţionat e că telefoanele Blackberry au nevoie de opţiuni speciale de internet pentru ca majoritatea aplicaţiilor de pe acestea să funcţioneze. Cea mai ieftină opţiune la Orange e cea de 4 EUR, un tarif acceptabil având în vedere faptul că traficul este nelimitat. Punctul de acces pentru telefoanele Blackberry oferă o comunicare sigură şi o compresie sporită a datelor, ceea ce se traduce prin navigare mai rapidă, trafic de date redus şi o autonomie mai mare a bateriei. Şi dacă tot am adus vorba de baterie, aceasta mă ţine în jur de o zi jumătate la o utilizare medie, timp acceptabil pentru un smartphone.

Concluzie

Din păcate telefonul are o mulţime de neajunsuri făcându-l prea scump pentru ceea ce oferă. Lăsând la o parte lipsurile hardware, sistemul de operare al acestuia îţi stă mai mult în cale decât te ajută. Ştergerea unei aplicaţii necesită repornirea telefonului, iar timpii de boot sunt colosali: 3 minute, chiar şi după o resetare generală a telefonului. De asemenea telefonul spamează cu ceva avertizări privind valabilitatea unor certificate  (câteodată afişând dialog după dialog) iar opţiunea de Trust certificate nu ajută la nimic, căci după schimbarea reţelei WiFi sau repornirea telefonului mesajele vor reveni, acoperind mai tot ecranul şi făcând telefonul inutilizabil până la închiderea lor. De asemenea scrierea de mesaje este dureroasă: tastatura e incomodă (mai ales când te-ai obişnuit cu cea de la E71) iar în timpul scrierii telefonul obişnuieşte să îngheţe deseori pentru câte 2 - 3 secunde întrerupând flow-ul oferit de tastatura full QWERTY. 

Cu aşa ceva obişnuiesc să mă trezesc dimineaţa

Notă: 3/10, cu siguranţă unul din telefoanele cu care nu aş mai vrea să am de-a face.


2 comentarii :

petru mircea butnariu spunea...

am avut și eu unul, singurul lucru bun era durabilitatea bateriei, nici un smartphone în ziua de azi nu rezista măcar la jumătate ca un BB.

adi spunea...

am si eu unul si este "una mierda" nu imi place nu pot sa folosesc cei 500 Mg de internet mobil pe care ii am.