joi, 28 februarie 2013

Richard Stallman la Naşul TV

Richard Stallman, părintele proiectului GNU şi unul din principalii activişti ai mişcării software liber a fost invitat în cadrul unei emisiuni difuzate de Naşul TV (By Alexa), unde a vorbit despre importanţa programelor libere într-un mediu dominat de cele proprietare şi educarea "oamenilor de mâine" în spiritul acestei mişcări, pentru a nu-i condamna la a rămâne dependenţi de marile corporaţii din acest domeniu.


Interviul a stârnit controverse în rândul celor ce au participat, într-o foarte mare parte, la realizarea acestui interviu. Membrii fundaţiei Ceata s-au declarat nemulţumiţi de calitatea întrebărilor adresa domnului Stallman şi susţin că mesajul acestuia ar fi alterat de traducerea proastă făcută "în grabă" de unul din realizatorii emisiunii. De asemenea tipul licenţei sub care a fost publicată înregistrarea şi faptul că aceasta nu fusese publicată sub un format video liber au amplificat gradul de nemulţumire, drept răspuns aceştia organizând un protest fulger în faţa sediului televiziunii, alături de un atac DDoS.

Personal sunt de părere că NU acesta este modul corect de a răspândi ideile promovate de software-ul liber. După cum au mai afirmat şi alţii pe lista lor de discuţii, aruncarea cu noroi într-o enitate comercială străină de conceptele profesionale din domeniul informaticii (adică televiziunea) nu poate decât să aducă o imagine proastă asupra adepţilor acestui curent. De asemenea sunt curios cine îşi va mai asuma riscul unui interviu cu o personalitate oarecum obscură în România (să recunoaştem, procentul românilor care au auzit de Richard Stallman este nesemnificativ) când va avea cunoştinţă despre consecinţele unei acţiuni furibunde asupra lor. Despre atacurile informatice mă abţin să comentez, sper doar că acestea nu au avut loc şi ţin să asigur pe oricine din afara acestui curent că acest gen de acţiuni nu stau la baza ideologiei de software liber.

Foarte posibil ca unii să-mi sară în cap pentru denumiri gen "software liber" sau "software proprietar": deşi nu sunt pentru "englezificarea" limbii române, denumiri precum "programe proprietăreşti" sună a dracului de prost...



6 comentarii :

crismblog spunea...

În legătură cu atacul DDOS, totul a fost doar o glumă pe lista de discuții și nu sa făcut nici un atac.

Aceste controverse au apărut pentru că televiziune Nașul TV a promis că va respecta condițiile impuse de Fundația Ceata și domnul Richard și aceștia nu sau ținut de promisiune.

Când Fundația Ceata a contactat televiziune Nașul TV, aceștia a ignorat toate mesajele din partea Fundației.

Dacă ei ca televiziune nu știu cu ce se mănâncă programele libere, ar cam trebui să asculte de cineva care se ocupă cu așa ceva, nu să îi ignore.

Dima spunea...

http://www.freebsd.org/doc/faq/funnies.html#dev-null
Comentariul îmi aparține, și era o glumă de fapt. Cam geeky, dar poți să citești mai sus, și să te amuzi, dacă pricepi în astea :)

Nicu Buculei spunea...

@Dima, iti dai seama ca daca acum cineva, oricine, ataca site-ul Nasul TV, voi veti fi cei banuiti? n-a fost o gluma, a fost o idee *foarte proasta*, asa ceva nu se face.

Nicu Buculei spunea...

eu inca ma gindesc daca nu cumva ar fi o idee buna ca noi din celelalte comunitati FOSS romanesti sa ne delimitam public de actiunile Cetei, pentru ca ce fac ei acum ne afecteaza si noua imaginea

Ovidiu Niţan spunea...

Pe deoparte nemulțumirile lor sunt fondate, aceștia au avut o înțelegere (verbală) cu cei de la Nașul TV în privința anumitor detalii privind acest interviu pe care aceștia din urmă nu le-au respectat (în primă instanță), dar pe de altă parte trebuia acționat cu răbdare, nu sub efectul furiei de moment.

Software-ul liber e o secțiune de nișă chiar și în aura celor ce profesează în domeniul informaticii, e normal ca la un interviu organizat de o televiziune să nu se insiste prea mult pe detalii ideologice cum par că și-ar fi dorit cei de la Ceata (deși unele întrebări au fost chiar penibile, de parcă dl. Stallman ar fi venit de la Partidul Piraților). E ca și cum noi ne-am uita la un interviu cu un mare medic chirurg care ne explică de ce colonul trebuie tăiat din direcția sud-vest, felul cum se rup țesuturile acolo și mai știu eu ce.

În momentul actual totul seamănă cu stârnirea unui grup de fanatici religioși supărați că o televiziune a scris numele gurului lor cu literă mică.

Mihai Oprean spunea...

interesant!