Mulţi au fost cei care au scris despre miturile ce orbitează în jurul curentului Linux şi mulţi au încercat să le demonteze. Deşi majoritatea miturilor ce privesc acest sistem de operare sunt - ei bine - doar mituri, există totuşi un strop de adevăr în fiecare din acesta. Şi, pentru că acest articol mi-a dat inspiraţia de a scrie ceea ce tocmai citiţi, voi lua cele 9 mituri prezentate acolo şi voi încerca să văd dacă acestea au vreo bază în realitate.
1. Linux este mult mai sigur deoarece are un număr mai mic de utilizatori
În primul rând motivul pentru care Linux este mai sigur se datorează politicii de securitate mai drastice pe care o implementează acest sistem de operare. Fiecare utilizator din sistem, cu excepţia root-ului, are drepturi limitate în sistem aşa că zonele sensibile din sistemul de operare nu pot fi compromise cu prea mare uşurinţă de către un utilizator normal. Desigur, pe lângă acest lucru mai contribuie şi alţi factori la securitatea sistemului de operare Linux: faptul că e open-source iar găurile de securitate pot fi descoperite şi reparate mai rapid, diversitatea distribuţiilor Linux, etc. Totuşi - revenind la subiectul mitului - nu se poate spune neapărat că Linux nu e atractiv crackerilor din cauza numărului mic de utilizatori. Ţineţi cont că Linux stă la baza atâtor servere, servere în a căror baze de date se pot afla datele sensibile a milioane de utilizatori (cum ar fi numere de cărţi de credit) deci e mai profitabil să obţii date de pe un astfel de server decât date din calculatorul utilizatorilor individuali.
Sămânţa de adevăr: ei bine, numărul mic de utilizatori casnici are totuşi o relevanţă asupra numărului redus de malware pe acest sistem de operare. Deşi e mai dificil să infectezi un sistem Linux, programe de tip rogue sau troieni care să fure date din /home-ul utilizatorului nu au neapărat nevoie de drepturi speciale de execuţie pentru a-şi face treaba. Pe deasupra nu e mare lucru să faci un .deb (de exemplu) care să conţină un program maliţios, mai ales că utilizatorii s-au obişnuit deja să descarce astfel de pachete de pe diverse site-uri, având în vedere că repository-urile distribuţiilor nu reuşesc să includă în acestea absolut tot software-ul disponibil. Apoi au mai fost accidente de genul Unreal IRC când prin codurile sursă ale aplicaţiilor au fost scăpaţi troieni sau diverse secvenţe de cod maliţioase. MacOS deja suferă de astfel de probleme - probabil faptul că în Linux încă nu întâlnim astfel de malware se datorează, totuşi, numărului mic de utilizatori ai acestui sistem de operare.


2. Instalarea de aplicaţii pe Linux este dificilă

În Ubuntu instalarea de programe se face doar din câteva click-uri

Acest lucru, după cum scrie şi în articolul de mai sus, nu mai este de actualitate de ceva timp. Acum aplicaţii în Linux se pot instala doar din câteva click-uri sau câteva caractere, pentru utilizatorii mai tehnici. Se poate spune că instalarea de aplicaţii în Linux - mai ales în distribuţii precum Ubuntu - se face chiar mai uşor decât în Windows. Cea mai dificilă parte este să cunoşti numele programului - deşi nici acest lucru nu mai este necesar de când cu apariţia AppStore-urilor.
Sămânţa de adevăr: ei bine, treaba se împute când programul pe care vrei să îl instalezi nu există în repo-urile distribuţiei tale şi nici nu este disponibil un pachet pentru aceasta. În situaţia dată cel mai adesea va fi nevoie să procedezi la compilarea surselor, dacă aplicaţia este open-source. Deşi cel mai adesea compilările se fac după un tipar, nu tot timpul e uşor să compilezi o aplicaţie, mai ales când întâmpini o eroare pe parcursul compilării. Pe lângă acest lucru se mai adaugă şi configurarea aplicaţiei, care de multe ori dă bătaie de cap şi utilizatorilor avansaţi. De exemplu acum două săptămâni am pierdut cam 4 ore încercând să configurez lirc-ul să funcţioneze cu telecomanda TV-Tunner-ului meu. Asta ca să nu mai zic de TV-Tunner pe care, de când folosesc Linux, doar o singură dată am reuşit să-l fac să funcţioneze cum ar trebui.

3. Linux e dificil de instalat

Chakra oferă unul din cele mai frumoase installere grafice

Aici totul depinde de la distribuţie la distribuţie. Desigur, instalarea oricărui sistem de operare cere un set minim de cunoştinţe tehnice, fie că acest sistem este Windows, MacOS sau Linux. În cazul acestuia din urmă instalarea unei distribuţii poate fi de la "floare la ureche" până la "smulge-ţi părul din cap". De exemplu, Ubuntu  este relativ simplu de instalat în timp ce distribuţii gen Slackware necesită ceva cunoştinţe despre Linux pentru a putea fi instalat cu succes.
Sămânţa de adevăr: după cum spuneam, totul depinde de la distribuţie la distribuţie. Probabil că acest mit îşi are originea în vremurile ceva mai îndepărtate ale istoriei Linux-ului când instalarea acestuia se făcea cel mai adesea în mod text şi putea fi destul de incomodă. Cu toate acestea majoritatea distribuţiilor Linux vor detecta cu succes cam tot ce zace prin unitatea centrală, începând de la butonul de pornire până la placa DVB-T, ceea ce face ca mitul instalărilor dificile să se clatine puternic.

4. Interfaţa Linux-ului este urâtă şi neatrăgătoare
Nimic mai adevărat. Asta pentru că interfaţa "principală" a unui sistem Linux este consola care, cel puţin pentru începători, este "urâtă şi neatrăgătoare". Totuşi există zeci de managere desktop şi managere de ferestre sau, mai pe româneşte, zeci de "interfeţe grafice" care oferă o experienţă mai apropiată sau mai diferită de ceea ce oferă celelalte sisteme de operare. E o adevărată blasfemie să spui despre un sistem de operare ce dispune de un mediu grafic cum e KDE că ar avea o interfaţă neplăcută ochiului. Fie că e vorba de KDE, Gnome sau alte managere desktop, Linux poate fi personalizat şi poate avea mai mult eye-candy decât Windows sau MacOS la un loc. Balanţa înclină, de asemenea, în favoarea Linux atunci când luăm în calcul proiecte precum Compiz, cel care aduce un "boost" de aspect acestui sistem de operare.

Deşi nu are o interfaţă plăcută ochiului, FontForge îşi face treaba ca la carte

Sămânţa de adevăr: mai sunt cazuri când interfeţele de Linux pot arăta neatrăgător. Acest lucru se întâmplă mai ales la mediile desktop sau managerele de ferestre a căror scop îl constituie viteza şi consumul mic de resurse. De asemenea aplicaţiile vechi au, uneori, o interfaţă lipsită de aspectul frumos al aplicaţiilor moderne. Probabil acest mit are legătură cu cel care spune că Linux nu dispune de interfaţă grafică, utilizarea acestuia făcându-se doar din linie de comandă.

5. Pe Linux nu sunt jocuri
Pe Linux SUNT jocuri, cu toate că numărul acestora este foarte mic. Probabil că acest mit este exagerat în mod intenţionat, în felul ăsta nemairămânând loc pentru excepţii. Apoi, pe lângă jocurile pentru Linux se mai adaugă şi cele ce funcţionează prin Wine, aplicaţie ce permite execuţia unor programe Windows pe diverse sisteme de operare. De exemplu înainte să scriu acest articol tocmai ce mă plictisisem de jucat GTA SA-MP, unde altundeva dacă nu în Linux. Asta cu toate că jocul respectiv este disponibil doar pe Windows.
Sămânţa de adevăr: greşeala e că acest mit este formulat incorect. Într-adevăr, numărul de jocuri disponibile pe Linux este infim faţă de cel disponibil pe Windows. Niciodată nu aş recomanda Linux vreunul împătimit al jocurilor pe calculator, indiferent de cât de mult aş aprecia eu acest sistem de operare. Fiecare OS are până la urmă atu-urile lui, însă jocurile nu sunt un atu pe Linux, iar acest lucru se pare că nu se va rezolva chiar curând. Poate că interesul crescând al companiilor privind acest sistem de operare va schimba totuşi acest aspect, însă mă îndoiesc că Linux va deveni vreodată o platformă care să se bucure vreodată de aceeaşi atenţie aşa cum se bucură Windows atunci când vine vorba de gaming.

6. Linux nu vine preinstalat, aşa cum e cazul Windows
E prima dată când aud de mitul ăsta şi - sincer - nu înţeleg ce relevanţă ar avea. Oricum majoritatea persoanelor cred că ştiu că acest mit este unul fals, mai ales de când magazine precum Altex afişau desktop-uri Linux pe monitoarele puse la vânzare. De fapt nu m-aş mira ca numărul de sisteme vândute cu Linux preinstalat să fie mai mare decât cele vândute cu Windows, asta deoarece cel puţin în România omul preferă mai degrabă să dea cu 200 lei mai puţin şi să cumpere un sistem ce are Linux preinstalat, pe care îl va rade mai apoi de pe HDD şi va instala o copie piratată a sistemului de operare produs de Microsoft. Totuşi în magazinele mici calculatoarele se vând direct cu Windows piratat, deci această presupunere pică rapid.
Sămânţa de adevăr: habar n-am unde e. Nici măcar nu îmi pot imagina cum a pornit mitul ăsta. Deci, cu părere de rău că nu pot să aduc şi argumente care să îl susţină, mitul ăsta e în totalitate "busted".

7. Nu există suport pentru Linux
Aici articolul se referă la suportul tehnic. Canonical, cei ce supervizează dezvoltarea sistemului de operare Ubuntu, îşi câştigă pâinea în principal din suportul oferit pentru această distribuţie. Iar la fel este şi cazul altor distribuitori care oferă software-ul în sine gratuit, în timp ce veniturile provin din suportul pentru acesta. De fapt, judecând după cum merg lucrurile în ziua de azi, vremurile în care banii se obţin din vinderea directă a produsul software tind să apună. Producătorii încep să înţeleagă că, atâta timp cât vor vinde software-ul pe care îl creează, acesta va fi piratat, aşa că tot ei ies în pierdere. Cel mai elocvent caz aici este Google, care oferă utilizatorilor zeci de servicii "de lux" fără a cere bani în schimbul acestora, banii provenind din suportul oferit pentru aceste servicii, din reclame şi din parteneriatele încheiate cu diverse companii. La fel este şi cazul distribuitorilor Linux care înţeleg că, decât să ceară bani pe distribuţia lor, e mai bine să o ofere gratuit şi să câştige bani din suportul oferit pe acestea.
Sămânţa de adevăr: Pentru majoritatea distribuţiilor nu există suport oficial tocmai din cauză că nu există vreo companie care să stea în spatele acestora. Nici pentru Linux în sine nu există suport, iar aici mă refer la o entitate - companie sau persoană - care să fie obligată să ofere acest tip de serviciu. Deci mitul este adevărat dacă priveşti lucrurile din privinţa suportului oficial, dar tototadă este fals deoarece atunci când doreşti suport ai la dispoziţie sute de forumuri şi canale de IRC în care sigur vei găsi entuziaşti care să te ajute să îţi rezolvi problemele de linuxist.

8. Nu există suport hardware pentru Linux
Ce e adevărat, e adevărat: puţini producători hardware oferă suport pentru acest sistem de operare. Cea mai mare parte a driverelor din kernel-ul Linux sunt scrise de persoane ce nu au legături cu companiile ce au produs acel dispozitiv hardware, iar uneori aceste drivere sunt creeate fără a avea măcar la bază specificaţiile necesare oferite de către producători. Totuşi acest lucru tinde să se schimbe şi nu doar o singură dată am avut surpriza să văd câte un pinguin pe cutia unei plăci audio sau de reţea. De vreme ce Linux este într-o creştere continuă producătorii ce se vor încăpăţâna să nu ofere suport pentru acest OS sau să ofere suport "de mântuială" vor avea doar de pierdut. Personal dacă ar fi ca mâine să achiziţionez o placă video aş alege una produsă de nVidia, tocmai pentru suportul (aproape) excelent pe care această companie îl oferă când vine vorba de Linux. Uite-aşa ATI (AMD), de exemplu, a pierdut un potenţial cumpărător. Şi nu sunt singurul care gândeşte aşa.
Sămânţa de adevăr: e destul de evidentă, după cum am scris în rândurile de mai sus. Producătorii hardware nu se prea îngrămădesc să ofere suport pe Linux, mulţi lăsându-ţi doar un gust acru şi clasicul "we don't offer support for this operating system". Cu toate acestea nu se poate spune "nu există _deloc_ suport hardware pentru Linux" atâta timp cât în magazine (chiar şi în România) se găsesc dispozitive pe a căror cutii se găseşte scris şi cuvântul "Linux".

9. Nu există programe office, sau nu există programe deloc pentru Linux
Pentru Linux există două mari suite office: LibreOffice şi KOffice (Calligra, mai nou). Pe lângă acestea se mai pot adăuga Oracle Open Office, SoftMaker Office precum şi alte proiecte ce nu formează suite office cum ar fi Abiword, Gnumeric şi altele. Destule argumente încât acest mit să pice, nu? Apoi faptul că numele mari de programe din Windows nu se regăsesc şi în Linux nu înseamnă că nu există alternative. Cam orice domeniu din Windows este acoperit astăzi şi în Linux, începând de la simple editoare de text până la aplicaţii de editare video. Pe deasupra unele programe cunoscute din Windows se regăsesc, de asemena, în Linux: Nero, VLC, Firefox, Google Chrome şi altele. Fără un mediu software puternic Linux nu ar fi ajuns unde a ajuns astăzi, aşa că acest mit nu are relevanţă, oricum ai învârti-o.
Sămânţa de adevăr: proabil la originea acestui mit a stat cineva care nu s-a obosit prea mult să "sape" în ecosistemul programelor pentru Linux, ori a fost rezultatul generalizărilor gen "nu există MS Word pentru Linux". Nici aici nu pot să aduc un argument care să susţină acest mit, poate doar atunci când vine vorba de aplicaţii profesionale, unde e posibil să nu existe deloc alternative pe sistemul de operare open-source.

Bonus: Linux este doar pentru experţi
Mai ales în ultimii ani acest lucru nu mai este valabil. Distribuţii precum Ubuntu sau Fedora au simplificat cu mult utilizarea unui sistem Linux. Începând de la instalare şi până la lucrul de zi cu zi, Linux devine pe zi ce trece tot mai prietenos cu utilizatorul. Sisteme ce se configurează automat, update-uri uşor de manevrat - toate aceste lucruri au ajutat la simplificarea utilizării Linux. Desigur Linux poate fi şi complicat de utilizat, însă e bine de ştiut că acest lucru nu este un adevăr general valabil.
Sămânţa de adevăr: dacă e să iau o distribuţie precum Ubuntu, aş spune: e o distribuţie doar pentru începători şi pentru utilizatorii avansaţi. Pentru că, dacă eşti un utilizator care ştie mai mult decât să instaleze Firefox dar mai puţin decât editarea unui fişier de configurare, ai pus-o. Din anii în care am folosit Linux am ajuns la concluzia că, dacă vrei să te înţelegi cu acest sistem de operare, trebuie ori să fii pe lângă, ori să ştii ce faci. Nu există nivel intermediar - Ubuntu, de exemplu, e uşor de utilizat atâta timp cât nu ai vreo imprimantă sau modem care să se încăpăţâneze să funcţioneze. Configurarea unui TV-tuner care nu funcţionează by default, de exemplu, nu se face prin interfeţe grafice intuitive ci editând fişiere de configurare şi modificând diverşi parametri. De asta acest mit se aplică, dar într-o formă uşor modificată: Linux este doar pentru începători sau experţi.